Energie pozitivă


În ziua de azi, trebuie să ne luptăm foarte mult pentru a ne încărca bateriile, pentru a ne putea umple, măcar pentru doar câţeva ore, de energie pozitivă, care să ne ajute la a fi noi în formă şi la a-i putea ajuta şi pe cei dragi nouă. Mi-au trimis foarte multe pps-uri frumoase Doamna Lucia Ivănescu, redactor-şef al săpămanalului “Independent” (la care sunt şef de pagină de Cultură - dacă sunteţi curioşi, accesaţi vă invit www.independent-al.ro), şi Doamna Mirela Tulei, contabil la noi. Din care am învăţat, aşa, de-a valma, sau una peste alta, că o femeie, care este, cum se spune, gâtul de la capul bărbatului, trebuie să ştie foarte multe şi să se lupte foarte mult. Şi pentru ea, şi pentru soţul ei, şi pentru copilul lor, şi pentru mama ei, şi pentru mama lui, pentru taţii lor dacă au etc., pentru poziţia lor socială, pentru succesul lor împreună ca şi familie, dar şi separat, pentru confortul familial, pentru bani, pentru gospodărie etc. etc. Este o luptă continuă, după cum spunea Victor Hugo - La vie este une lutte, l’homme est un lutteur, iar George Coşbuc la noi – O luptă-i viaţa, deci te luptă!… Mai ales pe acest an de criză, mulţi dintre noi – şi aş spune, din păcate!, că majoritatea – ne luptăm pentru pâinea de fiecare zi şi pentru plata facturilor curente. Este foarte greu, repet, este foarte foarte greu. Să sperăm că la anul Dumnezeu ne va ajuta şi nu va mai fi chiar aşa…. Dar totuşi soluţii există. Şi dacă nu-ţi merge bine în ziua respectivă, şi dacă n-ai bani sau te simţi nasol, ieşi şi plimbă-te. Aşa, lela, de unul-una singură. Am făcut azi un drum lung şi am luat-o puţin prin aer liber. Am stat pe băncile din staţii – noroc că Primăria a pus băncuţe în majoritatea staţiilor, am fumat o ţigară, şi m-am uitat la lume. Oameni drăguţi, oameni cu probleme, însă oameni calmi, şi unii dintre ei pozitivi. Aşa cum a fost, de exemplu, portarul de la Sala Palatului de la intrarea de lângă Casa de Bilete, care m-a îndrumat drăguţ şi zâmbitor către Biroul de Presă al Festivalului Enescu (apropo, să mergeţi, ca să vă destindeţi), iar apoi m-a lăsat să iau şi un pahar de apă de la bidonul Cumpăna de la intrare de la el, de la Sala Palatului. Pahar de apă rece pe care nici nu ştiţi ce mare plăcere mi-a făcut să-l beau în parcul cu floricele de lângă bisericuţa de la Sala Palatului, într-o după amiază caldă cu soare, pe o mare oboseală de după nişte zile grele… Mare noroc am avut cu acest portar, fiindcă nu e nimeni obligat să fie atât de drăguţ, şi mare noroc şi cu bătrânica din faţa mea de pe băncuţă, care semăna cu una dintre regretatele mele bunici, cea din partea tatălui, şi care stătea şi privea senină, când la mine, când la doi tineri - puţin cu handicap - care stăteau o bîăncuţă mai încolo. Fiindcă mi-am dat seama că uneori chiar e bine să mai stai aşa şi să mai pierzi vremea, şi să mai priveşti, şi să nu uiţi că mai sunt şi oameni buni pe lumea asta… Şi chiar mulţi, destul de mulţi oameni buni. Care te fac să vezi că se merită să trăieşti, şi chiar nu eşti deloc singurul!…