miercuri, 30 septembrie 2009

enjoy!

viaţa este atât de grea
încât mă întreb şi eu cum de mai trăiesc
cum de mai respir
cum de mai pot să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat
cum de mai pot să iubesc
viaţa e jungla zilei de azi
dar şi a celei de mâine
am ajuns să trăim parcă într-o junglă
nu în România
o fi oare aşa peste tot?
am ajuns nu să invidiem binele celuilalt
ci mai puţina lui suferinţă
eram într-un club de pe la Batiştei într-o seară cu iubitul meu
şi nişte prostituate, una chiar la vreo 50 de ani
au dansat bezmetice pe melodia "Hope of Deliverance"
a lui Sir Paul Mc Cartney
şi a fost aşa, ca o uşurare pentru ele, chiar ca o eliberare
am ajuns nu doar să ne batem joc unii de alţii
ci să dorim răul altuia mai abitir ca niciodată
împotriva oricărei morale creştine
şi a oricărei religii
dar şi să ne dorim până şi răul nouă
aşa, ca să nu mai suferim
Dar nu! până aici!
Sinuciderea nu este o soluţie
niciuna!
suferinţa conduce la deprimare
iar depresia e împotriva unui ritm normal de viaţă
trebuie să ne căutăm propriile legi şi să le urmăm
să nu mai fim atât de stresaţi, nervoşi şi încrâncenaţi
nu contează ce am fost, ci ce vom fi din această clipă înainte
nu uitaţi că viaţa e frumoasă, unică şi trece repede
iar Dumnezeu e mare şi bun
şi poate va ieşi o luminiţă şi pe strada noastră
eu, cel puţin, aşa sper
şi nu uitaţi că fericirea există
şi e într-o pâine sau într-un zâmbet sau într-un pahar de vin
ca în "Felicita" a lui Al Bano şi Romina Power
http://www.youtube.com/watch?v=Q0wZQbK938Y enjoy!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu