nu este nu
şi ce păcat
că nu poate fi da
unele lucruri se pot face
altele nu
unele aduc fericire
altele nu
sunt lucruri interzise
care contravin legii
unei legi imuabile a fiecăruia
luni, 18 octombrie 2010
miercuri, 13 octombrie 2010
Iubirea creştină-Sfântul Ioan Gură de Aur
Apostolul Pavel ne spune şi motivele pentru care trebuie să ne iubim unul pe altul: "Întru frăţească prietenie iubiţi-vă unii pe alţii" (Romani 12, 10). Vrea să spună: sunteţi fraţi, şi de aceea trebuie să aveţi dragoste frăţească între voi. Aceasta a spus-o şi Moise evreilor acelora care se certau în Egipt: "De ce vă certaţi? Sunteţi fraţi". Este remarcabil faptul că Apostolul, deşi îi povăţuieşte pe creştini să aibă între ei blândeţe şi iubire frăţească, atunci când se referă la legăturile dintre creştini şi necredincioşi spune altfel de cuvinte: "Dacă-i cu putinţă, pe cât ţine de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii" (Romani 12, 189. Deci în cazul necredincioşilor ne cere să nu ne certăm cu ei, să nu-i urâm, să nu-i nesocotim, pe când în cazul fraţilor noştri creştini cere în plus blândeţe, iubire frăţească, sinceră şi neprefăcută, iubire arzătoare şi statornică.
Însă cum va fi iubirea statornică? Ne-o arată tot Apostolul, spunând: "Întreceţi-vă cu cinstirea" (Romani 12, 10). În felul acesta se şi plăsmuieşte dragostea, şi rămâne statornică. Căci, adevărat, nu există mijloc mai bun pentru păstrarea iubirii, cât să-l cinstim pe celălalt. Astfel şi iubirea devine mai vie, şi respectul reciproc mai adânc. Dincolo de cinstire, trebuie încă să arătăm că ne pasă de problemele celuilalt, pentru că îmbinarea cinstirii cu purtarea de grijă dă naştere celei mai arzătoare iubiri. Nu ajunge să iubim numai cu inima, ci sunt necesare şi acestea două, cinstirea şi interesul pentru celălalt, care sunt manifestările dragostei, şi totodată şi condiţiile ei. Ele se nasc din iubire, dar şi nasc iubire. Trebuie să ştim că iubirea nu este ceva voluntar. Este obligatorie. Eşti dator să-l iubeşti pe fratele tău, atât pentru că eşti înrudit duhovniceşte cu el, cât şi pentru că vă sunteţi mădulare unul altuia. Dacă lipseşte dragostea, vine nimicirea. Eşti dator însă să-l iubeşti pe fratele tău şi dintr-un alt motiv: pentru că ai câştig şi folos, de vreme ce prin iubire plineşti toată legea lui Dumnezeu. Astfel, fratele pe care-l iubeşti devine binefăcătorul tău. Şi într-adevăr, "să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti şi oricare alta se cuprind în acest cuvânt, adică: să-l iubeşti pe aroapele tău ca pe tine însuţi" (Romani 13, 9).
Însă cum va fi iubirea statornică? Ne-o arată tot Apostolul, spunând: "Întreceţi-vă cu cinstirea" (Romani 12, 10). În felul acesta se şi plăsmuieşte dragostea, şi rămâne statornică. Căci, adevărat, nu există mijloc mai bun pentru păstrarea iubirii, cât să-l cinstim pe celălalt. Astfel şi iubirea devine mai vie, şi respectul reciproc mai adânc. Dincolo de cinstire, trebuie încă să arătăm că ne pasă de problemele celuilalt, pentru că îmbinarea cinstirii cu purtarea de grijă dă naştere celei mai arzătoare iubiri. Nu ajunge să iubim numai cu inima, ci sunt necesare şi acestea două, cinstirea şi interesul pentru celălalt, care sunt manifestările dragostei, şi totodată şi condiţiile ei. Ele se nasc din iubire, dar şi nasc iubire. Trebuie să ştim că iubirea nu este ceva voluntar. Este obligatorie. Eşti dator să-l iubeşti pe fratele tău, atât pentru că eşti înrudit duhovniceşte cu el, cât şi pentru că vă sunteţi mădulare unul altuia. Dacă lipseşte dragostea, vine nimicirea. Eşti dator însă să-l iubeşti pe fratele tău şi dintr-un alt motiv: pentru că ai câştig şi folos, de vreme ce prin iubire plineşti toată legea lui Dumnezeu. Astfel, fratele pe care-l iubeşti devine binefăcătorul tău. Şi într-adevăr, "să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti şi oricare alta se cuprind în acest cuvânt, adică: să-l iubeşti pe aroapele tău ca pe tine însuţi" (Romani 13, 9).
sâmbătă, 9 octombrie 2010
Continuare Iubirea creştină / Sfântul Ioan Gură de Aur
Şi iarăşi, faptul că din iubire se naşte virtutea, îl arată cuvintele apostolului Pavel: "Cel ce iubeşte pe altul a plinit legea" (Romani 13, 8). Aşadar una din două se cere, dragostea sau virtutea. Cel ce o are pe una, o deţine negreşit şi pe cealaltă. Şi invers: cel care nu iubeşte şi răul îl va săvârşi; şi cel ce face răul nu iubeşte. Să ne străduim deci să dobândim iubirea, pentru că ea este o fortăreaţă care ne apără de tot răul. Apostolul nu a spus simplu "iubiţi", ci "urmăriţi iubirea" (I Corinteni 14, 1), de vreme ce e nevoie de multă luptă pentru a o dobândi. Dragostea trece degrabă şi dispare, căci multe lucruri ale lumii acesteia o distrug. S-o urmărim, să alergăm încontinuu în spatele ei, ca s-o prindem, înainte de a reuşi să ne scape.
te-aş fi iubit
te-aş fi iubit pe-un câmp de flori
te-aş fi iubit pe-un cer cu nori
te-aş fi iubit când este soare
te-aş fi iubit pe-un val de mare
te-aş fi iubit cu drag, cu dor
te-aş fi iubit mult, puişor
te-aş fi iubit mereu, mereu
cu dragoste de Dumnezeu,
te-aş fi iubit aşa cum eşti
dar te iubesc că mă iubeşti
te-aş fi iubit pe-un cer cu nori
te-aş fi iubit când este soare
te-aş fi iubit pe-un val de mare
te-aş fi iubit cu drag, cu dor
te-aş fi iubit mult, puişor
te-aş fi iubit mereu, mereu
cu dragoste de Dumnezeu,
te-aş fi iubit aşa cum eşti
dar te iubesc că mă iubeşti
duminică, 3 octombrie 2010
Continuare Iubirea creştină / Sfântul Ioan Gură de Aur
Iubirea, de asemenea, nu ştie ce înseamnă interesul. De aceea Pavel ne povăţuieşte: "Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale celuilalt". (I Corinteni, 10, 24). Iubirea nu ştie ce îseamnă nici invidia, căci cine iubeşte cu adevărat consideră binele aproapelui ca pe al său. Astfel iubirea, încet-încet, îl preschimbă pe om în înger. După ce îl scapă de mânie, de invidie şi de oricare altă patimă tiranic, îl scoate din starea naturală omenească şi-l aşează în starea îngereştii eliberări de patimi.
Cum se naşte însă dragostea în sufletul omului? Dragostea este rodul virtuţii. Dar şi iubirea, la rândul ei, dă naştere virtuţii. Şi iată cum se întâmplă asta: Cel virtuos nu alege banii în locul iubirii aproapelui său. Nu ţine minte răul. Nu este nedrept. Nu vorbeşte de rău. Pe toate le rabdă cu vitelie sufletească. Din aceasta provine iubirea. Fapul că din virtute se naşte dragpstea este arătat de cuvintele Domnului: "Din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multor se va răci". (Matei 24, 12).
Va urma
Cum se naşte însă dragostea în sufletul omului? Dragostea este rodul virtuţii. Dar şi iubirea, la rândul ei, dă naştere virtuţii. Şi iată cum se întâmplă asta: Cel virtuos nu alege banii în locul iubirii aproapelui său. Nu ţine minte răul. Nu este nedrept. Nu vorbeşte de rău. Pe toate le rabdă cu vitelie sufletească. Din aceasta provine iubirea. Fapul că din virtute se naşte dragpstea este arătat de cuvintele Domnului: "Din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multor se va răci". (Matei 24, 12).
Va urma
sâmbătă, 2 octombrie 2010
Cap. Iubirea creştină, din cartea Problemele vieţii de Sfântul Ioan Gură de Aur
Prima parte
Domnul a spus: "Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor" (Matei 18,20). Se găsesc oare doi sau trei adunaţi întru numele Lui? Se găsesc, dar rareori. De altfel nu vorbeşte de o simplă adunare şi unire locală a oamenilor. Nu cere numai asta. Vrea ca, împreună cu unirea, să existe la cei adunaţi acolo şi alte virtuţi. Prin aceste cuvinte, aşadar, vrea să spună: "Dacă cineva Mă va avea pe Mine ca temelie a iubirii lui faţă de aproapele, şi împreună cu această iubire are şi celelalte virtuţi, atunci voi fi împreună cu el". Acum însă, cei mai mulţi oameni au alte scopuri. Nu întemeiază pe Hristos iubirea lor. Cineva iubeşte pe altcineva, pentru că şi acela îi arată iubire; altul îl iubeşte pe cel care l-a cinstit; iar altul îl iubeşte pentru că i-a fost de folos la vreo treabă de-a lui. E greu să găseşti pe cineva care-l iubeşte pe aproapele doar din dragoste pentru Hristos, căci ceea ce-i leagă pe omeni sunt de obicei intersele materiale. Însă o iubire cu atâtea lipsuri este batjocoritoare şi trecătoare. La cea mai mică problemă - vreun cuvânt jignitor, daune băneşti, invidie, ambiţie sau ceva asemănător - iubirea aceasta, care nu are temelie duhovicească, se destramă.
Dimpotrivă, iubirea care-L are ca pricină şi temelie pe Hristis, este statornică şi nepieritoare. Nimic n-o poate destrăma, nici calomnii, nici primejdii, nici chiar ameninţările cu moartea. Cel ce are dragoste creştină, oricâte neplăceri ar suferi de la un om, nu încetează să-l iubească; căci nu este influenţat de patimile sale, ci este insuflat de Iubire, de Hristos. Tocmai de aceea iubirea creştină, cum spunea Pavel, nicicând nu va pieri.
Şi, adevărat, ce pricină ai putea aduce, pentru care să încetezi să-l mai iubeşti pe aproapele tău? Faptul că, pe când tu îl cinsteai, acela te înjura? Sau faptul că, pe când tu săvârşeai fapte bune în folosul lui, acela voia să te vatăme? Dar dacă-l iubeşti întru Hristos, aceste cauze te or face să nu-l urăşti, ci să-l iubeşti şi mai mult. Căci toate cele care distrug iubirea obişnuită, născută din interes, întăresc iubirea creştină. Cum? În primul rând, întrucât cel care se poartă în chip vrăjmaş cu tine, îţi aduce răsplată de la Dumnezeu; şi în al doilea rând, fiindcă acela, fiind bolnav duhovniceşte, are nevoie de compătimirea şi de sprijinul tău.
Prin urmare, cel care are iubire adevărată continuă să-l iubească pe aproapele, chiar dacă acesta îl urăşte sau îl înjură sau îl ameninţă, cu mulţumirea că iubeşte pentru Hristos şi deci îl urmează pe Hristos, Care asemenea iubire a arătat vrăjmaşilor Săi. Nu numai că S-a jertfit pentru cei care L-au urât şi L-au răstignit, dar L-a şi rugat pe Tatăl Lui să-i ierte: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac" (Luca 23, 34).
Va urma
Domnul a spus: "Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor" (Matei 18,20). Se găsesc oare doi sau trei adunaţi întru numele Lui? Se găsesc, dar rareori. De altfel nu vorbeşte de o simplă adunare şi unire locală a oamenilor. Nu cere numai asta. Vrea ca, împreună cu unirea, să existe la cei adunaţi acolo şi alte virtuţi. Prin aceste cuvinte, aşadar, vrea să spună: "Dacă cineva Mă va avea pe Mine ca temelie a iubirii lui faţă de aproapele, şi împreună cu această iubire are şi celelalte virtuţi, atunci voi fi împreună cu el". Acum însă, cei mai mulţi oameni au alte scopuri. Nu întemeiază pe Hristos iubirea lor. Cineva iubeşte pe altcineva, pentru că şi acela îi arată iubire; altul îl iubeşte pe cel care l-a cinstit; iar altul îl iubeşte pentru că i-a fost de folos la vreo treabă de-a lui. E greu să găseşti pe cineva care-l iubeşte pe aproapele doar din dragoste pentru Hristos, căci ceea ce-i leagă pe omeni sunt de obicei intersele materiale. Însă o iubire cu atâtea lipsuri este batjocoritoare şi trecătoare. La cea mai mică problemă - vreun cuvânt jignitor, daune băneşti, invidie, ambiţie sau ceva asemănător - iubirea aceasta, care nu are temelie duhovicească, se destramă.
Dimpotrivă, iubirea care-L are ca pricină şi temelie pe Hristis, este statornică şi nepieritoare. Nimic n-o poate destrăma, nici calomnii, nici primejdii, nici chiar ameninţările cu moartea. Cel ce are dragoste creştină, oricâte neplăceri ar suferi de la un om, nu încetează să-l iubească; căci nu este influenţat de patimile sale, ci este insuflat de Iubire, de Hristos. Tocmai de aceea iubirea creştină, cum spunea Pavel, nicicând nu va pieri.
Şi, adevărat, ce pricină ai putea aduce, pentru care să încetezi să-l mai iubeşti pe aproapele tău? Faptul că, pe când tu îl cinsteai, acela te înjura? Sau faptul că, pe când tu săvârşeai fapte bune în folosul lui, acela voia să te vatăme? Dar dacă-l iubeşti întru Hristos, aceste cauze te or face să nu-l urăşti, ci să-l iubeşti şi mai mult. Căci toate cele care distrug iubirea obişnuită, născută din interes, întăresc iubirea creştină. Cum? În primul rând, întrucât cel care se poartă în chip vrăjmaş cu tine, îţi aduce răsplată de la Dumnezeu; şi în al doilea rând, fiindcă acela, fiind bolnav duhovniceşte, are nevoie de compătimirea şi de sprijinul tău.
Prin urmare, cel care are iubire adevărată continuă să-l iubească pe aproapele, chiar dacă acesta îl urăşte sau îl înjură sau îl ameninţă, cu mulţumirea că iubeşte pentru Hristos şi deci îl urmează pe Hristos, Care asemenea iubire a arătat vrăjmaşilor Săi. Nu numai că S-a jertfit pentru cei care L-au urât şi L-au răstignit, dar L-a şi rugat pe Tatăl Lui să-i ierte: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac" (Luca 23, 34).
Va urma
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
