Dar durerea aceasta este dulce, căci lacrimile şi întristarea dragostei sunt mai presus de orice râsete şi orice bucurie. Pacea şi odhna pe care le simt cei ce plâng pentru fiinţele iubite n-o simt cei care râd. Poate că mă veţi întreba: Nu oricare iubire, fie ea şi abstractă, aduce bucurie? Nu. Doar iubirea adevărată aduce bucurie curată şi sănătoasă. Şi iubirea adevărată nu este cea lumească, cea josnică, care are în ea răutate şi viciu, ci cea creştină, duhovnicească, cea pe care ne-o cere Pavel, cea care urmăreşte interesul aproapelui. Această iubire o avea Apostolul, care spunea: "Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se poticneşte şi eu să nu ard?" (II Corinteni 11, 29). Nimic nu-l mânie pe Dumnezeu cât nepăsarea noastră faţă de aproapele. De aceea a poruncit să fie pedepsit sever robul care a arătat neîndurare faţă de semenii lui. De aceea a spus că ucenicii Săi trebuie să aibă ca însuşire iubirea. Pentru că iubirea, în mod normal, duce la interesul pentru aproapele. Şi iarăşi mă veţi întreba: Îngrijorându-ne de aproapele, nu vom nesocoti mântuirea noastră Nu există o astfel de primejdie. Ba, dimpotrivă, pentru că cel ce poartă de grijă celorlalţi nimănui nu-i provoacă supărare. Pe toţi îi compătimeşte şi pe toţi îi ajută, atât cât poate. Nu răpeşte nimic de la nimeni. Nici părtinitor nu este, nici hoţ, nici mincinos. Se fereşte de orice rău şi urmăreşte mereu doar lucruri bune. Se roagă pentru toţi vrăjmaşii lui. Săvârşeşte binefaceri tuturor celor care-l nedreptăţesc. Nu înjură şi nu vorbeşte de rău, orice i s-ar întâmpla. Toate acestea nu contribuie la mântuirea noastră?
Aşadar iubirea este calea mântuirii. Pe această cale să umblăm, ca să moştenim viaţa veşnică.
Sfârşitul cap. Iubirea creştină, din cartea Problemele vieţii de Sfântul Ioan Gură de Aur
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu