Din învăţăturile Sfântului Ioan Gură de Aur

Vreţi să-l vedeţi şi pe Pavel plângând? Iată ce spune într-o altă împrejurare: "Timp de trei ani, noaptea şi ziua n-am încetat să vă sfătuiesc, cu lacrimi, pe fiecare din voi" (Fapte 20, 31). Marea lui dragoste l-a făcut să-i fie teamă ca nu cumva iubiţii lui creştini să păţească vreun rău, şi cu lacrimi îi sfătuia. Acelaşi lucru vedem şi la preabunul Iosif. Această stâncă, care a rtămas neclintită în faţa puterii uriaşe a acelei femei desfrânate şi la focul păcatului, când i-a văzut pe fraţii săi, care îl vânduseră, îl aruncaseră înr-o groapă şi voiseră să-l omoare, când i-a văzut aşadar, s-a emoţionat, s-a zbuciumat sufleteşte şi, întrucât nu-şi putea reţine lacrimile, a intrat în camera de alături şi a plâns. Domnul, înainte de a fi predat în mâinile iudeilor şi de a fi răstignit, a dat o poruncă pe care a numit-o nouă, porunca iubirii: "Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii" (Ioan 13, 34). Însă de ce a numit-o nouă, de vreme ce exista şi în Vechiul Testament? Pentru că a dat-o într-un fel nou, îmbunătăţit, superior. De aceea a adăugat: "Aşa cum v-am iubit Eu pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unii pe alţii". Iubirea Mea pentru voi, voia să le spună, nu este ca răsplată la ceva pe care Mi l-aţi oferit, căci eu v-am iubit primul. În acelaşi fel şi voi trebuie să le faceţi bine semenilor voştri, nu ca răsplată, ci din iubire spontană. Şi fără să amintească de minunile pe care le vor săvârşi în numele şi cu puterea Lui, a spus că iubirea este aceea care-i va deosebi şi-i va face ucenici ai Săi. Ciudat! De ce nu minunile, ci iubirea? Deoarece iubirea este însuşirea principală a sfinţilor şi temelia virtuţii. Prin aceasta ne mântuim toţi, ea naşte lucrători ai lui Hristos, ea încântă sufletele, ea aduce oile pierdute în staulul Bisericii.
va urma