Despre iubirea adevărată

Pentru că mulţi dintre noi, inclusiv eu, recunosc, avem uneori probleme de "corason", ca să glumesc, şi ne îndoim în unele momente despre sentimentele noastre adevărate, vreau să vă scriu acum puţin despre un lucru care m-a frământat întotdeauna în tumultuoasa mea viaţă, şi care cred că frământă pe mulţi oameni: ce este, ce înseamnă iubirea adevărată? De altfel, acesta mi-aş dori să fie subiectul unei viitoare mele cărţi, după piesa de teatru pe care am scris-o, şi care aşteaptă în această perioadă rezultatul concursului Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara. În opinia mea, aşa cum nimic nu e perfect, nici iubirea perfectă nu există, iar Iubirea aceea cu i mare, iubirea ideală, se întâlneşte numai în artă, fiindcă în realitate lucrurile stau altfel. Sigur că fiecare visează la jumătatea lui de măr cum se spune, sigur că toţi visăm la asta, şi mi se pare şi normal, numai că trebuie să facem foarte foarte clar diferenţa dintre vis şi realitate. În general, nimic nu este perfect, nu este ideal pe acest pământ, ci numai în ceruri, nici o femeie şi nici un bărbat, şi care atare nicio iubire dintre cei doi (care doar în mod ideal, în fantezie, în imaginaţie, pot fi personaje mitice, magice, de poveste, şi despre asta voi scrie cred, dacă-mi ajută Dumnezeu să fiu sănătoasă, în cartea mea care se va numi, probabil, "Unica şi unicornul"). Aşadar, noi ca atare fiind imperfecţi, fiindcă aşa suntem prin esenţă noi, oamenii, imperfecţi, atunci şi relaţiile noastre sunt imperfecte. Ba lipseşte una, ba lipseşte alta, nu poate fi totul frumos sau minunat 100 la sută, sigur că la unii proproţia e mai mică, iar la alţii mai mare, iar nemulţumirile sunt pe măsură. De asta, cred, există în multe opinii ideea că într-o relaţie, întotdeauna unul iubeşte puţin mai mult pe celălalt, iar acesta puţin mai puţin. Realitatea este că nu trebuie să visăm deloc la cai verzi pe pereţi, aşa cum sunt tentate multe femei, şi aşa cum, recunosc, am visat şi eu destul la viaţa mea, ci să luăm lucrurile aşa cum sunt exact ca-n viaţă: iubirea înseamnă prezenţa celuilalt lângă tine, iubirea înseamnă sărutările lui, cuvintele sale frumoase, gesturile sale tandre, grija sa faţă de tine, susţinerea sa atât cât de mult poate, dar, fireşte, şi relaţia sexuală. Fără aceasta, nicio dragoste nu va fi total împlinită, fiindcă sexul este lăsat şi el de la Dumnezeu, şi nu numai pentru a face copii, fiindcă a trecut demult moda aia, ci pentru a-ţi face plăcere. O femeie sau un bărbat, de îndată ce s-au culcat cu cineva şi nu mai sunt virgini, îşi încep viaţa sexuală, care trebuie să continue, chiar dacă nu mai e cum era pe vremuri, să te căsătoreşti virgin, fiindcă vremurile nu mai sunt ca altădată, ci au evoluat, iar noi, generaţia mea cel puţin, trebuie să recunoaştem că nu mai suntem, de ceva vreme, deloc copii... Bine, să nu cădem nici în extrema cealaltă, mult întâlnită, practicată în ziua de azi, în care totul se bazează pe sex, neexistând niciun sentiment, ci totul se rezumă la sex şi bani. De fapt, astăzi, femeile, tinere, şi nu numai, îşi vând practic corpurile pentru a putea trăi. Ceea ce, sincer, eu aş judeca puţin, fiindcă dacă ar munci puţin mai mult, şi şi-ar bate capul tot puţin mai mult, poate n-ar mai recurge la prostituţie. În fine... Revenind, iubirea este când simţi că dragostea ta este împărtăşită, când cel de lângă tine face sacrifcii pentru tine, când simţi că vrea să îţi fie aproape, şi încearcă din răsputeri acest lucru. Fiindcă doar a visa la cineva nu înseamnă nimic. Şi, de asemenea, este foarte posibil, este şi aceasta o variantă, ca, deşi iubeşti pe cineva, acea persoană să te trateze cu un refuz - din cauza principiilor sale de viaţă, sau din cauză că nu te iubeşte, sau din cauză că, chiar dacă te iubeşte, nu poate fi cu tine, în acel moment, sau poate niciodată. Cam asta. În rest, vorba lui Mircea Radu: Iubiţi-vă mult! Fiindcă, aşa cum Dumnezeu este numai Dragoste, şi doar El este Iubirea infinită, noi suntem datori să ne construim atât cât putem de mult clipele noastre din viaţa noastră alături de o perosoană lângă care putem să fim, care ne iubeşte şi noi o iubim, şi trebuie să ţinem cu dinţii, dacă avem norocul să o găsim, de această relaţie. În rest, numai bine!
P.S. Când apare cartea, vă ţin la curent! Deocamdată n-am încă răgazul de a o începe, deşi vă promit că mă voi strădui.... :)) Vă pup!